CTITORUL BISERICII

Mihail Cantacuzino (1640-1716), fiul marelui postelnic Constantin Cantacuzino, a fost mare stolnic și spătar al Munteniei la sfârșitul secolului al XVII-lea. El provine din nobila familie a Cantacuzinilor, una dintre cele mai vechi din Europa, cu origini în Bizanț, atestată documentar începând cu anul 1094, care a jucat un rol important în istoria națională. Tatăl său, căsătorit cu Elena, fiica domnitorului Radu Șerban Basarab, ginerele lui Mihai Viteazul, ultima membră a marii familii a boierilor Mărgineni, a îndeplinit rolul de sfetnic apropiat al lui Matei Basarab (1632-1654) și a prosperat material grație averilor moștenite de soția sa și prețuirii de care s-a bucurat din partea domnitorului. Fiind un excelent diplomat, cu influență la Poarta Otomană, va avea un rol capital în salvarea țării de pericolul iminent de a deveni pașalâc turcesc, susținând cu succes venirea la tron a domnitorului Gheorghe Ghica, în anul 1659. Postelnicul Constantin Cantacuzino a avut însă un sfârșit tragic, fiind asasinat în anul 1662, în trapeza mănăstirii Snagov, din ordinul domnitorului Grigore Ghica (1660- 1664).

    Constantin Cantacuzino, primul cantacuzin stabilit în Muntenia și soția acestuia, Elena, au avut 12 urmași, dintre care 6 băieți: spătarul Drăghici, stolnicul Constantin, domnitorul Șerban Cantacuzino, spătarul Mihail, Aga Matei și spătarul Iordache. Fiii postelnicului au suferit după moartea tatălui lor numeroase prigoane din partea dușmanilor cantacuzinilor în frunte cu Stroe Leordeanu, autorul moral al uciderii tatălui lor, însă persecuțiile au încetat odată cu venirea la domnie a lui Șerban Cantacuzino, în anul 1679.

    Rămas orfan de tată, de la vârsta de 13 ani și martor al suferințelor familiei sale, întemnițat, supus la torturi și nevoit deseori să fugă în Transilvania, Mihail Cantacuzino a beneficiat, alături de frații săi, de grija deosebită a mamei lor, Elena Cantacuzino. Astfel, sub tutela mamei sale și-a desăvârșit educația în Occident, asemeni fratelui său, stolnicul Constantin Cantacuzino (1639-1716), recunoscut ca reprezentant al umanismului în spațiul cultural românesc. Studiind la Padova, Mihail Cantacuzino a dobândit o aleasă cultură și a cultivat gustul nativ pentru frumos, aspect vizibil la toate viitoarele sale ctitorii.

    În timpul domniei fratelui său, Serban Cantacuzino (1679-1688), spătarul Mihail Cantacuzino a fost sfetnic domnesc și a condus oastea română în asediul Vienei (1683). A fost conducător al oștii și în timpul domniei nepotului său, domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu (1689 – 1714), și sfetnic al acestuia, așa cum a fost și pentru Stefan Cantacuzino (1714 – 1716), fiul fratelui său, stolnicul Constantin.

    Prins în mijlocul intrigilor și rivalităților vremii, de care Poarta Otomană a beneficiat din plin, Mihail Cantacuzino a fost decapitat la Constantinopol, în anul 1716, împreună cu domnitorul Ștefan Cantacuzino, stolnicul Constantin Cantacuzino, și Radu Dudescu, cumnatul Domnitorului.

    Spătarul Mihail Cantacuzino este reprezentat în tabloul votiv al bisericii vechi din incinta Mănăstirii Sinaia, prima sa ctitorie, alături de cele două soții: Teodora și Maria (Marga), înconjurat de 18 copii, 12 dintre aceștia fiind înfiați. A avut un singur fiu natural, comisul Mihail Cantacuzino, care a murit la scurt timp după moartea tatălui, în anul 1722.

    După ce vizitează mănăstirea Schimbării la Față de la Muntele Sinai, în anul 1682, Mihail Cantacuzino ridică, împreună cu mama sa, Elena, și cu sora sa, Stanca, mănăstirea Sinaia, între anii 1690-1695. Construiește apoi, împreună nepotul său, domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu, (Stanca Brâncoveanu, sora spătarului Mihail Cantacuzino, era căsătorită cu Papa Brâncoveanu, tatăl viitorului domnitor al Munteniei), Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu – Sărat (1691-1697). Alături de acestea două, spătarul Cantacuzino a reconstruit singur schitul Titireciu din Oltenia, ctitorie a lui Mihai Viteazul și a ctitorit în București biserica Fundenii- Doamnei și mănăstirea Colțea.

    A susținut, deasemeni, prin donații, construcția și înzestrarea Mănăstirii Dealu (Târgoviște) și a dăruit o catapeteasmă paraclisului cu hramul Sfinții Apostoli  din incinta mănăstirii Sfânta Ecaterina de la muntele Sinai.